Desert de duminica: varf de munte in ceata pudrat cu zapada

     Sambata a fost asa frumos afara si ne gandeam noi cand ne-am trezit pe la zece jumatate, unsprezece, cu cafeaua in nari, ca ce bine era daca eram noi undeva pe un deal sa admiram o frunza cazuta, un copac ceva, sa ne umplem macar un plaman cu aer curat si rece de munte.

     Eh... pe la trei, patru veneau varele de la Iasi, una sa plece in Vietnam, alta, profitand de ocazie, sa mai vina si ea pe la capitala sa mai vada cunostinte si am zis ca merem sa ne intalnim la aeroport sa mai schimbam o vorba la o cafea, sa ma mai joc cu ce-o mai fi ramas din constiinta Petrei.

     Am plecat din aeroport, am mancat, am vrut sa iesim in oras in vreun club ceva dar n-am mai gasit loc pe nicaieri, decat prin Fire unde Metallica abuza de niste boxe obosite de te durea si ciocanu si nicovala si scarita. Gata, ca deja e foarte tarziu, hai acasa sa dormim si maine dimineata plecam la munte. Ne-ar fi placut sa fi mers si Dani cu noi, ca tot ii povestisem pe unde mai fusesem, dar ea a zis ca ea nu merge, ca ramane in Bucuresti sa se vada cu niste prieteni si tovarasi.

     Eh, asta e. Merge doar "echipa".

     Din Moeciu initial, care e cam departe si cam supraevaluat pentru o plimbare de juma de zi, am ajuns sa mergem la Muntele Rosu, care e ceva mai aproape si ne-am gandit, nu stiu din ce rationament i/logic, ca nu e cine stie ce. Si am zis noi ca trebuie sa trecem si locatia asta la capitolul vazute.

     Cand am oprit la o benzinarie din Valenii de munte sa luam o cafea, sa nu imi recunosc echipa. Ba ca mai bine stateam acasa sa dormim ca oricum e innorat, ba ca nu are chef sa coboare din masina ca vrea sa doarma. Cafea, pateuri, hai sa mergem.

     Ajungem noi la Muntele Rosu,  sa lasam masina si sa ne plimbam in jurul ei, dar unde sa o lasam. Hai mai incolo, aa, uite aici e nu stiu ce institut de seismologie cu intrarea interzisa. Deci pana aici, la astia in poarta o lasam. Plecam agale si alene, unii dintre noi inca pe jumatate adormiti, uite un indicator. Ce zice? Zice ca Culmea Zaganu - Gropsoarele 1 - 1/2h. Hmm.. mergem si noi?

     Hai sa urcam, asa... doar un pic si ne intoarcem.

Sus incepea sa se vada o ceata "oribila" dar e ok ca noi oricum planuisem sa ne plimbam un pic si ne intoarcem.

Venisem le munte pentru plimbare si pentru aer, dar peisaju de aici ne-a lasat fara respiratie.

La intoarcere am luat cu noi si un catel zgribulit sa il ducem inapoi la cabana.

Toamna medievala

In weekend am fost iar in Sighisoara si in Bietan. Si o sa mai mergem!
Sighisoara era in renovare. "Se schimba pavajul, va rugam rabdare pana in decembrie, facem sa fie bine. Am zis!" ne-a anuntat tobosarul cetatii. "Adjudecat!"  a confirmat spusele lui garda care il insotea. Si chiar cu toate strazile rascolite in asteptarea pavajului care incepuse sa apara pe la capete, Sigisoara tot pastreaza aerul si farmecul medieval si tot arata de parca nu ar fi din Romania. Se cunoaste influenta vestului si chiar daca Morrison era drogat cand a scris "The End" (si pe celelalte, dar asta nu conteaza) avea dreptate cand spunea "The west is the best". . Era coada la urcare in turnul cu ceas asa ca am mers intai sa vedem biserica si cimitirul din deal, prin scara acoperita, bineinteles.

Se auzea o chitara, dar nu un rockerash mai tanar sau mai batran care sa ne cante in pasaj la metrou, de obicei "Andri Popa" sau "Amintire cu haiduci". Era o doamna imbracata in alb si care canta ceva necunoscut si nu am retinut nici un vers din pacate.

Am intrat si in biserica evanghelica din deal de data asta si doamna care ne-a vandut biletele ne-a povestit si cateva lucruri despre istoria bisericii si schimbarile prin care a trecut. Cimitirul era parca si mai frumos si mai linistitor in culorile toamnei.

Am coborat si ne-am asezat la terasa de la Casa Cositorarului, langa zidul cetatii pentru un ceai si o placinta cu branza. Aici se simte cel mai bine aerul medieval al Sighisoarei, in zidul si gardul care inconjoara mesele si scaunele de fier atinse de cocleala (facuta cu vopsea verde, dar facuta bine), plantele care coboara pe zid si pe gard, vestimentatia chelneritelor...

 Am urcat in turn, dar cum lumea era cam obosita si lipsita de chef, nu am facut prea multe poze pe-acolo. 

Am coborat si am stat pe o banca in spatele primariei sa ne decidem ce facem si unde o sa mancam.

Am fost sa ne luam camerele pe care le rezervasem la o pensiune si am vrut sa mancam undeva, dar sa fie frumos. Din oras se vedea o pensiune sus pe deal si am zis ca vederea de acolo trebuie sa fie foarte frumoasa asa ca hai in masina si mergem acolo. Aveam dreptate, vederea de acolo era superba, pacat ca. din nu am intrebat ce motive, nu aveau mancare. Desi din punct de vedere anatomic e imposibil, pe stomac il durea in cot de priveliste asa ca am mancat la alt restaurant, tot pe acolo pe sus. Dupa masa plimbare prin padure, dus masina inapoi la pensiune si iar plimbare prin cetate. Ne-am oprit iar la terasa de la Casa Cositorarului (nu vreau sa ii fac reclama dar chiar ne-a placut mult) unii pentru ceai altii pentru un pahar, doua de vin...

 A doua zi am plecat in Biertan. De data asta am gasit biserica deschisa. Bisericile catolice, luterane sau evanghelice sau prin ce alte stadii or mai fi trecut ele, si cea de aici si cea din Sighisoara, sunt foarte frumoase, mult mai frumoase si mai impresionante decat cele ortodoxe.

Plimbare agale pe sub boltile cetatii..

...si pe langa ziduri...

 

... si prin padure pe deal...

Perfect strangers

And if you hear me talking on the wind

Youve got to understand

We must remain

Perfect strangers

I know I must remain inside this silent well of sorrow

Disclaimer (later edit): Nu sunt deprimat, nu am parasit pe nimeni si nici nu am fost parasit de nimeni, dar melodia asta suna de-a dreptu criminal si versurile sunt exceptionale. Asa mi se intampla sa mai redescopar cate o melodie din cand in cand.

Sambata la Balea, duminica la Sambata...

Weekendul trecut iar am plecat de-acasa. Am fost la Balea. Pe drum ne-am oprit sa urcam pana la cetate la Poienari. Mai fusesem noi acolo si nici nu e cine stie ce de vazut dar ne place exercitiu de a urca treptele pana la cetate, vreo mie patru sute. Am tot luat-o eu pe scurtaturi pana ce am luat-o pe langa rau de tot de nu mai gaseam scarile. Le-am sunat pe fete, dupa ce le-am strigat fara sa aud nici un raspuns, si le-am zis sa ma strige ele. Nimic. Eh, asta e! Cetatea e oricum undeva in dreapta asa ca o sa ajung sus pe creasta prin padure si de acolo o gasesc eu.  Am ajuns pana la urma pe dealul din spatele casei lu nea omu care cere taxa de vizitare. De acolo le-am tras in poza pe fete care urcau spre cetate:

Ne-am mai plimbat un pic printre ruine, am mai facut cate o poza

Era acolo un catel gras si rasfatat care a urcat si a coborat cu noi si statea si la poza :)

Pe drum spre Balea, pana sa trecem de lac, ne-am intalnit cu niste magari. Ce magari! Cu oi si cu ciobani cu tot!

Drumul in rest plin de cocalari cu gipane albe cu geamuri negre de nu puteai nicaieri sa admiri "panarama" fara sa fie unul langa tine. Am vazut si niste ursulici pe drum care scormoneau prin dovezile de civilizatie lasate de personaje ca cele de mai sus. Le-am facut doua, trei poze dar cu alta camera. Cand fac rost de ele vad daca au iesit bine si in caz de rezultat pozitiv bag un "later edit". Pana una alta pun poze de mai sus unde ne-am oprit sa ne mai aerisim/dezmortim/uitam/sarim ca nebunii pe pietre sa ne faca altii poze :)

Am ajuns la Balea, unde am mancat la cabana de pe lac. Greseala asta n-o s-o mai repetam. Prima oara am mancat acolo acum un an pe barba noastra, ca ce frumos e aici hai sa mancam pe terasa sa ne holbam la lac. Acu, fusese cineva de fro doua, trei saptamani si a zis ca s-a schimbat, ca e bine...bullshit.
Cu mizeriile in stomac am plecat sa ne plimbam pe coclauri, dar nu am ajuns departe din lipsa de dispozitie generala. Mancati sanatos sau suportati consecintele! Nici nu prea ne-am agitat noi ca de, Balea e colea, putem sa mai mergem oricand. Asa ca mai mult am stat p-acolo, am facut poze...

Seara am plecat si ne-am cautat cazare in Sambata. Dupa ce am gasit am mancat la restaurantul complexului Sambata. Ne-a servit cel mai haios ospatar din cati am intalnit pana acum. Avea niste faze...L-a intrebat Nico ce este nu stiu ce fel de mancare, pui kievskaia, sau ceva de genu si el ne zice ca e un fel de gordon bleu, ca ar trebui sa fie cu unt si cu verdeata dar e cu margarina, ca el ne aduce daca vrem dar nu ne recomanda. In schimb ne-a recomandat, daca stam bine cu asteptatul, sa luam doua costite toti cinci si ne-a mai recomandat si un vin de care bea si el "cand are bani". Am luat si ciorbita inainte asa ca nu am avut probleme sa asteptam costita care oricum a venit destul de repede, in conditiile in care inanuntru restaurantului (noi eram pe terasa) era si o nunta... :|. Costita a fost de-a dreptul criminala. Cartofii taranesti si salata de varza de langa ea, din partea casei, dar modesti. Si vinul, nu stiu daca din cauza costitei sau nu, dar si el era foarte potrivit. De foame si de intuneric nu am luat camera nici unul cu noi asa ca, ne pare rau, astazi nu servim poze cu costite!

A doua zi am vizitat manastirea Brancoveanu, unde, eu cel putin, am admirat cel mai mult curtea interioara care seamana bine de tot cu o "hacienda".

In sfarsit am vazut si cetatea de la Rasnov, nu de-alta dar ne propusesem de mult. Aici nu am mai facut poze. Nu mai aveam nici baterii dar nici cine stie ce cadre.
Eh, si iar asteptam weekendul. Ploua, nu ploua, noi plecam. Daca nu ploua plecam la munte, daca ploua plecam la Iasi.