blogu' lu' costin

Desert de duminica: varf de munte in ceata pudrat cu zapada

2009-11-16T13:16:00.036+02:00

Sambata a fost asa frumos afara si ne gandeam noi cand ne-am trezit pe la zece jumatate, unsprezece, cu cafeaua in nari, ca ce bine era daca eram noi undeva pe un deal sa admiram o frunza cazuta, un copac ceva, sa ne umplem macar un plaman cu aer curat si rece de munte.

Eh... pe la trei, patru veneau varele de la Iasi, una sa plece in Vietnam, alta, profitand de ocazie, sa mai vina si ea pe la capitala sa mai vada cunostinte si am zis ca merem sa ne intalnim la aeroport sa mai schimbam o vorba la o cafea, sa ma mai joc cu ce-o mai fi ramas din constiinta Petrei.

Am plecat din aeroport, am mancat, am vrut sa iesim in oras in vreun club ceva dar n-am mai gasit loc pe nicaieri, decat prin Fire unde Metallica abuza de niste boxe obosite de te durea si ciocanu si nicovala si scarita. Gata, ca deja e foarte tarziu, hai acasa sa dormim si maine dimineata plecam la munte. Ne-ar fi placut sa fi mers si Dani cu noi, ca tot ii povestisem pe unde mai fusesem, dar ea a zis ca ea nu merge, ca ramane in Bucuresti sa se vada cu niste prieteni si tovarasi.

Eh, asta e. Merge doar "echipa".

Din Moeciu initial, care e cam departe si cam supraevaluat pentru o plimbare de juma de zi, am ajuns sa mergem la Muntele Rosu, care e ceva mai aproape si ne-am gandit, nu stiu din ce rationament i/logic, ca nu e cine stie ce. Si am zis noi ca trebuie sa trecem si locatia asta la capitolul vazute.

Cand am oprit la o benzinarie din Valenii de munte sa luam o cafea, sa nu imi recunosc echipa. Ba ca mai bine stateam acasa sa dormim ca oricum e innorat, ba ca nu are chef sa coboare din masina ca vrea sa doarma. Cafea, pateuri, hai sa mergem.

Ajungem noi la Muntele Rosu, sa lasam masina si sa ne plimbam in jurul ei, dar unde sa o lasam. Hai mai incolo, aa, uite aici e nu stiu ce institut de seismologie cu intrarea interzisa. Deci pana aici, la astia in poarta o lasam. Plecam agale si alene, unii dintre noi inca pe jumatate adormiti, uite un indicator. Ce zice? Zice ca Culmea Zaganu - Gropsoarele 1 - 1/2h. Hmm.. mergem si noi?

Hai sa urcam, asa... doar un pic si ne intoarcem.

Sus incepea sa se vada o ceata "oribila" dar e ok ca noi oricum planuisem sa ne plimbam un pic si ne intoarcem.

Venisem le munte pentru plimbare si pentru aer, dar peisaju de aici ne-a lasat fara respiratie.

La intoarcere am luat cu noi si un catel zgribulit sa il ducem inapoi la cabana.

Toamna medievala

2009-10-13T12:03:00.001+03:00

In weekend am fost iar in Sighisoara si in Bietan. Si o sa mai mergem!
Sighisoara era in renovare. "Se schimba pavajul, va rugam rabdare pana in decembrie, facem sa fie bine. Am zis!" ne-a anuntat tobosarul cetatii. "Adjudecat!" a confirmat spusele lui garda care il insotea. Si chiar cu toate strazile rascolite in asteptarea pavajului care incepuse sa apara pe la capete, Sigisoara tot pastreaza aerul si farmecul medieval si tot arata de parca nu ar fi din Romania. Se cunoaste influenta vestului si chiar daca Morrison era drogat cand a scris "The End" (si pe celelalte, dar asta nu conteaza) avea dreptate cand spunea "The west is the best". . Era coada la urcare in turnul cu ceas asa ca am mers intai sa vedem biserica si cimitirul din deal, prin scara acoperita, bineinteles.

Se auzea o chitara, dar nu un rockerash mai tanar sau mai batran care sa ne cante in pasaj la metrou, de obicei "Andri Popa" sau "Amintire cu haiduci". Era o doamna imbracata in alb si care canta ceva necunoscut si nu am retinut nici un vers din pacate.

Am intrat si in biserica evanghelica din deal de data asta si doamna care ne-a vandut biletele ne-a povestit si cateva lucruri despre istoria bisericii si schimbarile prin care a trecut. Cimitirul era parca si mai frumos si mai linistitor in culorile toamnei.

Am coborat si ne-am asezat la terasa de la Casa Cositorarului, langa zidul cetatii pentru un ceai si o placinta cu branza. Aici se simte cel mai bine aerul medieval al Sighisoarei, in zidul si gardul care inconjoara mesele si scaunele de fier atinse de cocleala (facuta cu vopsea verde, dar facuta bine), plantele care coboara pe zid si pe gard, vestimentatia chelneritelor...

Am urcat in turn, dar cum lumea era cam obosita si lipsita de chef, nu am facut prea multe poze pe-acolo.

Am coborat si am stat pe o banca in spatele primariei sa ne decidem ce facem si unde o sa mancam.

Am fost sa ne luam camerele pe care le rezervasem la o pensiune si am vrut sa mancam undeva, dar sa fie frumos. Din oras se vedea o pensiune sus pe deal si am zis ca vederea de acolo trebuie sa fie foarte frumoasa asa ca hai in masina si mergem acolo. Aveam dreptate, vederea de acolo era superba, pacat ca. din nu am intrebat ce motive, nu aveau mancare. Desi din punct de vedere anatomic e imposibil, pe stomac il durea in cot de priveliste asa ca am mancat la alt restaurant, tot pe acolo pe sus. Dupa masa plimbare prin padure, dus masina inapoi la pensiune si iar plimbare prin cetate. Ne-am oprit iar la terasa de la Casa Cositorarului (nu vreau sa ii fac reclama dar chiar ne-a placut mult) unii pentru ceai altii pentru un pahar, doua de vin...

A doua zi am plecat in Biertan. De data asta am gasit biserica deschisa. Bisericile catolice, luterane sau evanghelice sau prin ce alte stadii or mai fi trecut ele, si cea de aici si cea din Sighisoara, sunt foarte frumoase, mult mai frumoase si mai impresionante decat cele ortodoxe.

Plimbare agale pe sub boltile cetatii..

...si pe langa ziduri...

... si prin padure pe deal...

Perfect strangers

2009-10-02T11:33:00.004+03:00

And if you hear me talking on the wind

Youve got to understand

We must remain

Perfect strangers

I know I must remain inside this silent well of sorrow

Disclaimer (later edit): Nu sunt deprimat, nu am parasit pe nimeni si nici nu am fost parasit de nimeni, dar melodia asta suna de-a dreptu criminal si versurile sunt exceptionale. Asa mi se intampla sa mai redescopar cate o melodie din cand in cand.

Sambata la Balea, duminica la Sambata...

2009-09-16T16:39:00.003+03:00

Weekendul trecut iar am plecat de-acasa. Am fost la Balea. Pe drum ne-am oprit sa urcam pana la cetate la Poienari. Mai fusesem noi acolo si nici nu e cine stie ce de vazut dar ne place exercitiu de a urca treptele pana la cetate, vreo mie patru sute. Am tot luat-o eu pe scurtaturi pana ce am luat-o pe langa rau de tot de nu mai gaseam scarile. Le-am sunat pe fete, dupa ce le-am strigat fara sa aud nici un raspuns, si le-am zis sa ma strige ele. Nimic. Eh, asta e! Cetatea e oricum undeva in dreapta asa ca o sa ajung sus pe creasta prin padure si de acolo o gasesc eu. Am ajuns pana la urma pe dealul din spatele casei lu nea omu care cere taxa de vizitare. De acolo le-am tras in poza pe fete care urcau spre cetate:

Ne-am mai plimbat un pic printre ruine, am mai facut cate o poza

Era acolo un catel gras si rasfatat care a urcat si a coborat cu noi si statea si la poza :)

Pe drum spre Balea, pana sa trecem de lac, ne-am intalnit cu niste magari. Ce magari! Cu oi si cu ciobani cu tot!

Drumul in rest plin de cocalari cu gipane albe cu geamuri negre de nu puteai nicaieri sa admiri "panarama" fara sa fie unul langa tine. Am vazut si niste ursulici pe drum care scormoneau prin dovezile de civilizatie lasate de personaje ca cele de mai sus. Le-am facut doua, trei poze dar cu alta camera. Cand fac rost de ele vad daca au iesit bine si in caz de rezultat pozitiv bag un "later edit". Pana una alta pun poze de mai sus unde ne-am oprit sa ne mai aerisim/dezmortim/uitam/sarim ca nebunii pe pietre sa ne faca altii poze :)

Am ajuns la Balea, unde am mancat la cabana de pe lac. Greseala asta n-o s-o mai repetam. Prima oara am mancat acolo acum un an pe barba noastra, ca ce frumos e aici hai sa mancam pe terasa sa ne holbam la lac. Acu, fusese cineva de fro doua, trei saptamani si a zis ca s-a schimbat, ca e bine...bullshit.
Cu mizeriile in stomac am plecat sa ne plimbam pe coclauri, dar nu am ajuns departe din lipsa de dispozitie generala. Mancati sanatos sau suportati consecintele! Nici nu prea ne-am agitat noi ca de, Balea e colea, putem sa mai mergem oricand. Asa ca mai mult am stat p-acolo, am facut poze...

Seara am plecat si ne-am cautat cazare in Sambata. Dupa ce am gasit am mancat la restaurantul complexului Sambata. Ne-a servit cel mai haios ospatar din cati am intalnit pana acum. Avea niste faze...L-a intrebat Nico ce este nu stiu ce fel de mancare, pui kievskaia, sau ceva de genu si el ne zice ca e un fel de gordon bleu, ca ar trebui sa fie cu unt si cu verdeata dar e cu margarina, ca el ne aduce daca vrem dar nu ne recomanda. In schimb ne-a recomandat, daca stam bine cu asteptatul, sa luam doua costite toti cinci si ne-a mai recomandat si un vin de care bea si el "cand are bani". Am luat si ciorbita inainte asa ca nu am avut probleme sa asteptam costita care oricum a venit destul de repede, in conditiile in care inanuntru restaurantului (noi eram pe terasa) era si o nunta... :|. Costita a fost de-a dreptul criminala. Cartofii taranesti si salata de varza de langa ea, din partea casei, dar modesti. Si vinul, nu stiu daca din cauza costitei sau nu, dar si el era foarte potrivit. De foame si de intuneric nu am luat camera nici unul cu noi asa ca, ne pare rau, astazi nu servim poze cu costite!

A doua zi am vizitat manastirea Brancoveanu, unde, eu cel putin, am admirat cel mai mult curtea interioara care seamana bine de tot cu o "hacienda".

In sfarsit am vazut si cetatea de la Rasnov, nu de-alta dar ne propusesem de mult. Aici nu am mai facut poze. Nu mai aveam nici baterii dar nici cine stie ce cadre.
Eh, si iar asteptam weekendul. Ploua, nu ploua, noi plecam. Daca nu ploua plecam la munte, daca ploua plecam la Iasi.

Spooky

2009-09-04T14:14:00.013+03:00

Lasati-ma sa vi-l prezint. El e Spooky.

Eram la Dorna intr-o zi ploioasa si nu prea aveam ce face si nici chef sa stau in casa si ma pimbam pe langa sura de la gater. Atunci am auzit cum Spooky ma striga dintr-o bucata de lemn. Am luat daltile si briceagu' si am pornit in cautarea lui. Mi-a luat juma de zi sa il scot d-acolo. Dar nu regret. De atunci a ramas cu noi, nu a mai vrut sa se desparta. A venit chiar cu noi la Bucuresti. E un prieten tacut si devotat. Sta pe comoda televizorului si vegheaza nemiscat. E un pic ciudat dar ne-am obisnuit cu prezenta lui.

Upon The Highest Mountain

2009-09-02T14:38:00.002+03:00

Lake of Tears - Upon The Highest Mountain

I wish, I dream, a dream of mountains high
Where I can sit and look down hills, and say
"This is I"

I wish, I dream,a dream of mountains high
Where I can stand and raise my hands, and touch the sky
A streak of light, opened in the darkness
"Little child, welcome to the outer realms
This is your kingdom, this is your destiny"
That little child, that little child was me
"My son, you must wander far
There is a place, seek it skywards
Up high, where the mountains break the clouds
There is your place, upon the highest mountain"

Omu

2009-08-31T09:52:00.045+03:00

Am inceput sa prindem gustul mersului pe munte. Acum sa speream ca o sa mai prindem si niste experienta.

Saptamana trecuta ne apucase iar febra intrebarii "Unde mergem in weekend?". Incepuse sa ne placa ideea traseului montan de o zi cum a fost cel de pe Ciucas si mai voiam inca unul. Dupa lungi cautari si intrebari am aflat noi de la unii si de la altii ca de la cabana Diham pana la Omu am cam face 5 ore. Calcul simplu: 5 la dus, 5 la intors o ora pierduta cu poze si pauze fac unspe. Daca plecam la 9 de la Diham la 8 suntem inapoi. Si oricum am vazut noi ca scoatem cu o juma de ora pana la o ora mai bine decat scriau ei pe placute deci nu avea cum sa nu fie ok. Am sunat la Diham si mi-au confirmat si cei de acolo ca se poate ajunge cu masina la cabana si ca de la ei pana la omu se fac 5 ore. Numai vesti bune! Asa ca ne-am trezit cu noaptea-n cap si am plecat. Pe la opt jumate eram la Diham iar pe la noua fara un sfert am pornit spre varf.

Poteca curgea frumos prin padure spre Poiana Izvoarelor,

ca apoi sa inceapa sa urce, intai prin padure...

iar mai tarziu prin jnepeni.

Dupa jnepeni am facut pauza undeva mai sus pe un platou sa mancam un pic sa ma respiram, mai ales ca in timp ce mancam am vazut ca traseul nu mergea nici in stanga nici in drepta ci drept in sus pe stanci si cabluri.

Tot atunci si acolo ne-am intalnit cu Oscar si Adi (am aflat mai tarziu cum ii cheama cand l-am ajuns din urma pe Oscar doborat de greutatea casei cu care plecase in spinare; bine, el ii zicea rucsac :) ). La fel ca si noi, nici ei nu mai vazusera marcajul traseului in ultima jumatate de ora si nu stiau daca merg in directia in care trebuia.

Au plecat mai departe, la fel am facut si noi cand am terminat masa, mai cu greu, mai cu teama, pentru ca deja nu mai era poteca ci stanci pe alocuri tocite de picioare, pe alocuri cateva trepte sapate de altii si un cablu sau un lant de care sa te tragi. Mai tarziu aveam sa vedem ca asta era floare la ureche pe langa locurile prin care aveam sa trecem.

L-am ajuns din urma pe Oscar, doborat de rucsac, am facut cunostinta si am continuat sa mergem impreuna. Adi il lasase in urma ca avea rucsacu mai usor si nu ii se potrivea ritmul in care Oscar isi cara rucsacul. Dupa inca ceva timp am dat si de Adi si ne-am continuat drumu impreuna. Am aflat ca ei aveau rezervare si la cabana Omu si la Pestera si ei au aflat cu uimire ca noi vrem sa ne si intoarcem la Diham. Ne-am dat seama ca nu avem cum sa ne intoarcem, sau in nici un caz tot pe unde venisem ca nu mai aveam timp si nici planul B care implica o tura pan' la Babele si o coborare cu telecabina nu avea cum sa mai functioneze pentru ca la ora la care ajungeam noi la Babele nici telecabina nu mai functiona. Atunci ne-am hotarat sa merem cu ei spre Padina, Pestera si poate gasim frunn loc de cazare p-acolo.

Am mai oprit sa mai respiram din loc in loc in drum spre Omu si am mai facut cateva poze.

Am fi vrut sa facem poze si pe vf Bucsoiu dar nu era marcat in nici un fel asa ca am ramas sa suspectam fro cateva varfuri ca ar detine aceasta identitate.

Baietii au mai facut schimb de rucsaci si de amabilitati :)

Incepuse sa se lase si o ceata ... "oribila"!

Am ajuns la Omu, dar deja se facuse aproape 4. Asa ca am intrat, am luat o ciorba si am plecat repede ca sa ajungem la Padina.

A vorbit Oscar ceva cu cineva la cabana ca sa se asigure care e traseul spre Padina, ne-am mai uitat un pic pe harta, nu prea gaseam noi traseul care trebuia dar pe harta era un traseu cu un alt marcaj care era chiar langa noi. Deci, hai sa pornim noi prin valea asta frumoasa, desprinsa parca din decorul filmului "Lord of the rings" cum ii placea lui Adi sa zica, ca o sa gasim noi traseul care ne trbuie undeva mai jos, fiindca vazusem noi pe harta ca acolo trebuie sa ajunga.

Toate bune si frumoase, numai ca atunci nu stiam, traseul nu avea cum sa inceapa de acolo pentru ca noi eram in alta vale :)

Si am pornit noi prin preafrumoasa vale si am coborat pe rand treptele prin marele amfitaeatru al Vaii Doamnei (nu valea Ialomitei :) ) si ne-am mai oprit la poze din cand in cand desi era tarzior, dar ajungeam noi la Padina ca nu era asa departe (eee, nu era!)

Si am mai mers noi o gramada prin valea aia am mai facut cate o poza, mai pun una aici.

Am mers o gramada pana am vazut ceva in departare ca o cabana, ceva. Ne-am dat seama ca nu era Padina, ca nu semana deloc, ca era ceva mai mic, dar cred ca toti speram ca Padina sa fie undeva pe aproape. Am ajuns la respectiva chestie, care s-a dovedit a fi decat o stana ceva mai mare, unde am aflat de la niste oameni care venisera de undeva din sat sa petreaca noaptea acolo ca de fapt am ajuns in Gaura, la Mama Dracului. Nu mama dracului, Moara Dracului m-a corectat una dintre fetele de acolo neintelegand glumita mea. Ok, ne explica ei ca suntem offtopic rau de tot, ca Padina e la 3,4 ore de mers de acolo si, fiindca se cam inserase si ei nu pareau ospitalieri de loc sa ne invite cumva sa ramanem cu ei la foc, i-am intrebat care e cel mai apropiat loc populat. Am aflat ca acesta este Simon, o localitate aflata intre Bran si Moeciu si ca e cam la o ora, o ora jumatate de mers de acolo. Au uitat sa ne spuna ca atat au facut ei dupa ce au mers cativa kilometri buni cu masina din Simonu respectiv pana in gura padurii unde se termina drumul forestier. Ne-au zis ca e si un traseu pana acolo marcat cu o cruce rosie. Dupa nici doua sute de metri nu mai gaseam crucea rosie, ci doar un triunghi galben. M-am uitat iar pe harta, imi place sa cred ca ma orientez destul de bine, si am vazut ca traseul cu cruce rosie o lua prin padure si ocolea si asjungea undeva in mijlocul satului care se intindea de-a lungul unei sosele, iar traseul nou cu triunghi galben ajungea mai repede in sat pentru ca se oprea undeva in capatul satului. Nu am mai facut nici o poza, nu ne-am mai oprit nici sa bem apa. Se inserase de-a binelea si pe langa marcajul cu triunghi galben am mai vazut si avertismente cu ursulica, tocmai ce ne trebuia ca sa marim ritmul si mai mult.

In jur de noua jumate am ajuns in Simon si am cautat o pensiune sa ne prabusim. Dupa mai multe incercari am gasit una care mai avea doua camere libere si un proprietar glumet care se bucura ca ne vede la el la pensiune si nu la televizor.

Dupa dusuri fierbinti, am stat cu totii la un pahar de vin. Oscar si Adi nu mai terminau cu scuzele cum ca ei ne-au luat dupa ei la Padina si ei au grasit traseul dar au inteles ca si noi suntem destul de maturi sa lom decizii singuri si ca am ajuns acolo din greseala tuturor si spre norocul tuturor.

Taseul de a doua zi de la Padina spre Cota 2000 si inapoi in busteni ar fi fost imposibil din cauza ploii care a inceput pe la pranz fix dupa ce ne-am recuperat masina si am iesit pe un drum asfaltat. Nici asta nu a fost chiar asa usor pe cat parea, ca a trebuit sa mergem pe jos din Simon in Bran, de acolo sa luam un autobuz pana in Brasov si trenul pana in Busteni. Acolo si-au recuperat baietii masina si am plecat dupa a noastra care ne astepta cuminte la cabana Diham.

Asa ca poate acumulam experinta ca pe noroc cum am avut de data asta nu prea as indrazni sa ma bazez si data viitoare!

1954

2009-08-24T16:55:00.030+03:00

Inaltimea varfului Ciucas. Dar inaltimea nu are nici o valoare pe langa privelistea pe care ti-o ofera inaltimea. Nu neaparat din varful Ciucas cat cea dintr-un punct marcat pe harta cu "* punct de perspectiva" si aflat la 15 minute de varf mergand pe creasta.

Asta am facut sambata. Ne-am trezit de dimineata ne-am luat bagajul facut de seara, niste senvisuri, apa, tricou de schimb, un hanorac si am plecat. Intai sa o luam si pe Nico, si dup-aia spre Ciucas. Ne-am tinut promisiunea si ne-am intors in Valea Berii. Fara bocanci, cum aveam sa constat cand m-am uitat in portbagaj. F@#$%^g s%$t! Asta e, daca bocancii au ramas acasa langa usa o sa urc in sandale. Bine macar ca astea sunt destul de solide si vremea zicea 0% sanse de precipitatii!

Fetele au luat-o inainte pe drumul forestier ce urca spre locul unde a fost cabana Ciucas. Eu m-am oprit sa le trag in poza.

Si drumul a inceput sa urce...

Pe platoul cabanei ne-a intampinat un brad uscat infipt inca in marginea drumului.

Locul primului popas pentru un senvis si o gura de apa.

Si am pornit sa cucerim inaltimile

Undeva mai sus, nu mai stiu unde, pentru ca, dupa cum se poate vedea, eram cam cu capul in nori :)

Si mai sus...

Si iata-ne in varf:

Am stat putin in varf si am plecat spre un loc mai retras. Varful, fiind unul nu foarte inalt si nici traseele pana la el foarte dificile, era destul de populat. Locul mai retras era punctul marcat cu "* loc de perspectiva" dar asta am vazut abia acum, cand m-am apucat sa scriu. Atunci nu era decat un loc in care un era nimeni, numai bun de luat masa si nu stiam inainte, dar a fost si un loc bun de tras un pui de somn dupa masa.

Prima floare de colt pe care am gasit-o, nu chiar singura, mai era una mai incolo. Altele nu am mai vazut.

Privelistea de la masa :)

Dansul/dansa cred ca tot la masa si somn era.

Drumul si masa si-au facut efectul. O ora de somn in aerul de munte cu mirosul de iarba in nari face cat o noapte intreaga de somn acasa.

Privelistea era chiar incredibila si sus si pe drumul de intoarcere.

Am plecat cu gandul si promisiunea ca sigur ne mai intoarcem si, dupa ce o sa le aratam pozele, sigur vom fi mai multi.

Am banner nou

2009-08-18T15:12:00.002+03:00

Dupa cum spunea Elena cand ii ziceam ca as avea chef de scris pe blog da nu stiu despre ce, lumea in general nu se chinuie sa gaseasca un subiect despre care sa scrie, ci pur si simpu omenii scriu pentru ca au chestii de scris..sunt deja acolo subiectele..ii framanta ceva..
Eu scriu ca sa am si eu sorcova mea. :)

BBQ in Beer Valey

2009-07-20T13:43:00.031+03:00

Era vineri pe la pranz si vorbeam cu Elena pe mess. Ce sa facem we asta? Parte din indivizii dubiosi cu care ne petrecem timpul liber se carasera la mare, alta parte aveau preocupari domestice..de tipul achizionat covoare, lustre si alte acareturi. Si cum noi nu vroiam nici mare, nici covoare ramaneam cu o'ntrebare: Ce sa facem , ce sa facem? Pai in casa nu putem sa stam ca nu se face si oricum o sa avem destul timp pentru asta cand o sa asteptam pensia la vizor, in conditiile in care o sa apucam asa ceva. Pai hai sa iesim undeva, la iarba verde. Foarte bine, iesim la iarba verde sa facem un gratar. Dar unde? Pai pe langa bucuresti nu prea mere ca e plin de gunoaie de tot felu: pet-uri, pungi, manelisti, manele. Pai hai sa merem mai departe undeva. Valenii de munte zice ea (de pe net). Zic da , e bine, e dragut p-acolo gasim noi un deal cu pasune si cu pomi pe-o parte sa fie si cu soare si cu umbra si mai retrasa. Valea Berii, zice ea. Huh :), zic eu? Valea Berii ii zic lu google si el imi da o lista de pagini pe care gaseste el perechea de cuvinte. Pe o pagina dau de niste poze cu locul sus-numit. Super tare, nu numa ca exista dar si arata foaaarte tare. Google zic, pun-te pe treaba. Zi-mi tu mie cum ajungem acolo. Ne-a explicat un baiat pe un forum de d-ajtia care merg mai des pe munti pe unde ar veni valea asta a berii si zic gata, am inteles. Confirm ca merem la locu respectiv. Trecut pe la hipermarket facut cumparaturi de ocazie si de viitor, adica investit in gratar si in lada frigorifica si pt ocazie ceva de pus pe/in ele.
Plecat la 6 din capitala, cu oprit la o benzinarie pentru cafele cu tot, la 8 jumate eram in Valea Berii. Preumblat un pic la picior sa gasim locul ideal, ca locu e "interzis circulatiei publice", deci machinutza trebuia sa stea la bariera. Iarba mare si plina de roua, aeru rece, ce sa mai, as vrea in fiecare sambata dimineata sa am parte de tratatia asta.
OK, gasit locu, descarcat calabalacu, si iata prima poza:

Da, frumoasa perspectiva. Intindem ciolanele, savuram o fiola si peisaju deopotriva. Filosofic constat ca aeru rece merge foarte bine cu berea la aceeasi temperatura.
Grataru de l-am luat avea instructiuni ca mobila de la IKEA. 4 suruburi d-ale cu 4 saibe d-alea vin acolo maneru vine cu 2 suruburi d-alea + 2 saibe d-alelalte, anyway, imi prindeam un pic urechile fara instructiuni.
Termin eu de asamblat mantocaria pun eu neste hartii cu niste chibrituri d-alea de rumegus cu parafina si niste lemne, incendiez tot ansamblu si bag nasu-n lada frigorifica dupa primu musafir de pe gratar, sunculitza aka bacon.

Au fost dorite si niste cipercute la gratar drept urmare au aterizat si cateva reprezentate ale regnului mucegaiurilor langa preaminunata shuncutza.

Dupa consumarea aperitivului din poza de mai sus insotit de niste cepe rosii am mai atatat jaru cu niste lemne si niste carbuni si am trecut la felu principal, constand din niste pulpe de pui dezosate si dezpielitate, cum le sta cel mai bine, niste carnaciori si niste mititei. Cate un pic din fiecare. Ei bine, nu chiar un pic.

Dupa masa am cazut la datorie loviti de somn prin iarba inalta, ba pe la soare, ba pe la umbra. Cam tare salteaua, dar cu burta pusa temeinic la cale si cu greierasii si lacustele cantandu-ti la ureche din iarba si vanticelul de munte pe deasupra ierbii, am dormit fro doua ore ca un purcel de lapte.
Ne-am trezit, am carat calabalacu inapoi la masina, si am pornit un pic la plimbare in scopul de a mai arde fro doua, trei calorii ca de, nu e bine sa consumi mai putin decat produci.

Apa rece, pietrele alunecoase, Elena s-a dezechilibrat de parca se zbantuie pe fro manea, de unde si concluzia ca daca te zbantui ca un manelist sigur esti dezechilibrat.
Ne-am plimbat prin ierburi...

am tras flori si copaci in poze...

Cand, de nicaieri, a aparut monstrul..

Bine, daca poti sa cosideri un monstru o broscuta de numai un centimetru...

Ne-am tavalit prin iarba...

Am gasit alti monstrii care se ascundeau in flori...

si ciuperci care au decis sa nu se mai ascunda. De fapt le-au decis ploile sa creasca de nu au mai avut loc sub frunze.

Da, frumoase locuri. Ne-am decis sa ne caram ca se facuse opt, da am zis ca mai venim incaltzati cu ce trebe sa ne suim pe munte si ii lom si p-aia cu mare si p-aia cu covoare.

Metal From Finland

2009-06-26T16:08:00.009+03:00

Nu stiu pe cine intereseaza dar s-au decernat premiile MFF pe 2008. Eu mai trec din cand in cand pe la ei pe site pentru ca multe trupe bune vin din Finlanda (Nightwish, Sonata Arctica, Tarot, Children of Bodom, The Rasmus, Charon, Apocalyptica, Moonsorrow, Stratovarius si lista poate continua. (vezi aici)).

La capitolul "Best Band" a castigat H.I.M. Asta nu e interesant, pentru ca mie personal nu imi place trupa lu Ville. Ce e interesant in schimb este ca Tarja a luat locul 2 in timp ce Nightwish s-a clasat pe 3. Tuomas face muzica buna, Marco are voce buna, Anette strica treaba, in timp ce Nightwish cu Tarja la voce a fost o revolutie. Acum, daca Tarja incepe sa compuna ceva cu adevarat bun, sau gaseste pe cineva sa ii compuna ceva de calitate care sa ii puna vocea in valoare, nu mai are cine sa ii ia locul I. Nu ne ramane decat sa asteptam urmatorul album.

Castigatorul sectiunii voce a fost o surpriza, intr-un fel, dar probabil se justifica prin diferenta de activitate dintre trupe. H.I.M. a mai avut activitate in timp ce Tarja a stat cam mult pe acasa anul trecut.

La celelalte categorii importante (chitarist, clapar, basist, baterist), cu exceptia vocii, castigatorii au fost membrii Nightwish: Emppu, Tuomas, Marco, Jukka.

Tarja Turunen

2009-06-24T10:24:00.011+03:00

Luni seara am fost la concertul Tarjei Turunen. Frumos!
Am vazut-o pe Tarja cantand pentru prima oara la un instrument. Si chiar mi-a placut!

A avut in playlist si cateva melodii Nightwish, dar trebuie sa recunosc ca astea nu au fost ca pe vremuri in perioada de glorie a trupei. Nu sunt eu de parere ca daca faci un cover tre sa sune identic, chiar daca melodiile cantate de Tarja cu noua trupa nu erau chiar cover-uri, ca erau tot melodii cantate de ea. Dar instrumentele nu faceau aceeasi treaba, nici pe departe. In schimb, pe melodiile proprii sunau foarte bine. Tarja si-a adunat langa ea niste baietei si o fetita care se descurca cu ustensilele din dotare. L-a luat pe Mike Terrana (Masterplan, Savage Circus, ex-Rage, Yngwie Malmsteen) sa dea in tobe si dadea baiatu asta, nu se incurca. A avut chiar un solo foarte tare de cateva minute bune, timp in care Tarja si-a mai schimbat tinuta cum face ea de obicei.

L-a mai luat pe Doug Wimbish (Living Colour, Jeff Beck, Rolling Stones) cu basul lui despre care la un moment dat in timpul unui solo chiar aveam dubii ca e bass, sincer. Ma uitam la griff, frate e lung, ma uitam la chei, frate sunt cinci, ma uitam la corzi, da frate sunt groase, deci sunt sanse 99% sa fie bass, dar cum dracu scoate sunetele astea din el? Nu stiu, poate altora nu le-a placut, poate altii nici nu l-au observat dar pe mine chiar m-a impresonat baiatu'. Il mai avea pe un baiat din Brazilia la chitara, unu de-i zice Kiko Loureio. Baiatelu asta zicea bine el dar mai are de invatat. Si mie mi s-a mai parut si ca de fro doua, trei ori a intrat mai tarziu pe solo-uri, dar prezinta potential. Asaaa, unde ramasesem? Mai era si baiatu de la violoncel, Max Lilja, care a cantat cu Apocalyptica, atunci cand formatia avea patru scaune pe scena la concert :). Si mai era si o fetita la clape de care insa nu am auzit nimic pana acu si nici Google nu mi-a zis mare lucru despre ea.
In concluzie a fost frumos, astept sa scoata mai multa piese din bucataria proprie si ma mai duc. Piese Nightwish poate sa mai cante, dar sa faca ceva baietii pe la instrumente sa sune mai bine, cu mai multa forta.

Uite si un alt filmulet cu alta piesa - Minor Heaven

Am fost la Luxembourg…

2009-06-22T14:28:00.056+03:00

Da…am fost la Luxembourg. Elena a avut un curs sau un seminar sau altceva de la servici de la ea pentru care trebuia sa se deplaseze si sa stea o saptamana la Luxembourg. Si mi-a zis: “Daca nu mergi cu mine nu ma mai duc!” (ea mai fusese o saptamana pe acolo si anu trecut). Ca, ai ma ca du-te, ca e frumos, te mai plimbi un pic, mai zbori un pic, ca mie imi plac avioanele si zborurile si nu inteleg de ce altora nu le plac nici unele nici altele si mai ales nici turbulentele si nici golurile de aer. Nu si nu! Bine, aici nici eu nu stiu ce aveam in cap de incercam sa ii zic sa se duca in loc sa zic din fix prima secunda ca merg cu ea. Ok, merem!
Trece timpu, ca planificarea se facu cu ceva vreme in urma si vine momentu. Il amenint pe frati-miu ca ne duce la aeroport si el chiar ne duse (mercix frati-miu!) si ne mai fataim noi p-acolo prin aeroport si ne imbarcam. OK, hai ca se lungeste prea mult si n-o sa aiba nimeni chef sa citeasca cinci pagini si vreau sa pun si ceva poze. Am decolat, am aterizat in Zürich (acolo aveam escala), am mancat ciocolata proaspata in aeroport de la un stand unde un nene bucatar o prepara pe loc si ne-o oferea pe un servetel, ne-am dus la urmatorul avion si am ajuns in Luxembourg.
Frumoase ambele zboruri, ne-a cam scuturat un pic inainte sa ajungem la Zürich ca aeroportu astora e intr-un castron inconjurat de dealuri si erau oaresce curenti p-acolo. La Luxembourg a fost mai lina aterizarea. Frumoase peisajele si norisorii vazuti din avion, la ei, ca la noi era cam uscat si nici nori nu erau.

La Luxembourg, am luat autobuzu de la aeroport care ne-a dus fix pana in fata hotelului care era peste drum de gara. Imi zice Elena ca asta e o zona mai nasoala a orasului. Mie mi s-a parut ca arata ca zonele mai bune din Bucuresti.
Ne-am cazat, ne-am plimbat un pic si am inceput sa facem poze. Aceaste activitati le-am continuat eu pe parcursul zilelor care au urmat. Plimbat si fotografiat. Frumos orasul, mic dar frumos. O gamada de chestii de vazut si de fotografiat. Si multe chestii inchise care nu se puteau vizita. Mai bine, ca altfel nu apucam sa vad tot ce am vazut.
Deci, au astia foarte multa verdeata si multe poduri si multe ziduri dintr-o cetatea care a fost intemeiata in 963. O carca de ani!

Asta este catedrala Notre Dame. Turnuletele alea doua o sa tot apara in poze ca se cam vad din orice punct al orasului.

Cea mai frumoasa parte din Grund, orasul vechi. Am facul la poze locului asta, din toate unghiurile si parca tot nu eram multumit de pozele care ieseau. Cum mai ajungeam undeva de unde se vedea locul asta cum ii mai faceam o poza. Incepuse sa nu imi mai placa aparatul foto , ca parca nu puteam sa fac o poza satisfacatoare a locului.

Nu ca celelalte parti ale Grund-ului nu ar fi fost frumoase..

Poza in tunelul sapat sub platoul de calcar pe care se afla orasul. Au sapat baietii astia fro 10 ani la tunelurile astea. Cica ar fi fro 23 de km de gauri d-astea pe sub oras dar nu erau deschise spre vizitare. Ei le facusera cica sa se apere, motiv pentru care din loc in loc mai ieseau la lumina sa mai puna un tun. Eu am vazut vreo trei bucati dar zice-se ca aveau pe vremuri fro 50.

Seara, cand iesea Elena de la munca, ne mai plimbam si amandoi un pic ca de, nu era frumos sa nu o plimb si pe ea un pic chiar daca eu ma plimbam in medie 8 ore pe zi. Asa ca avem poze pe inserate cu malul Alzettei si cu o terasa dragutzica infipta in malul celalalt. Asta pentru ca mai prindeam si seri in care nu ploua. In general, daca nu aveai pretentii de exactitate a timpului, cam puteai sa iti reglezi ceasu dupa ploaia de seara.

Am fost si la masa la un restaurant cu terasa unde ne-am infruptat din ce am gasit la capitolul bucatarie traditionala, dupa cum urmeaza: io cu un ciolan cu varza, Elena cu o „fripturica“ de vacutza marimea 46. Nici ciolanu meu nu era mai prejos la dimensiune dar l-am dovedit. Friptura foarte buna, ciolanu foarte bun. Varza era cam dubioasa. Parea moarta sau cel putin asta imi inspira mie. Daca faceam eu meniul unui restaurant mistico-gotic asa i-as fi zis: “varza moarta”. Era o chestie semi-fiarta dupa care zvantata dar condimentata bine. Gustul in schimb era ok, odata trecut de aspect si textura.

Dansul e doar un melc mai ciudatel pe care l-am vazut intr-o plimbare lipit de un bolovan si am zis ca merita si el o poza.

Alta intrare in oras era p-aici pe la turnuletele astea doua unde mai aveau oamenii astia si altceva. Cica aveau ei prima instalatie de apa potabila pe care nu stiu prin ce minuni o pompau ei in oras (asa am inteles eu dintr-un filmulet pe care l-am vizionat singur cuc in turnuletul din plan apropiat). Adica ma plimbam eu p-acolo si am vazut ca era deschisa usa dinspre pod care dadaea in turnuletu ala si ca intrarea imi sugera ca este un obiectiv public. Intru eu si vad niste bancute p-acolo, un proiector in spate si un ecran in fata. Ma uit in jur, nici dracu. Sub ecran scria clar: “Film 9 minute” Aha, adica cum? Si cica choose your language. Erau niste butoane cu L,D,E,F,NL. Apas si eu pe „E“ ca de, ma manca, si pac, coboara obloanele la ferestre si incepe filmu. Si 9 minute mi-a povestit o tanti cu voce suava ce e cu istoria “de les luxemburgeois” . Daca nu as fi auzit eu prin oras oameni vorbind luxemburgheza, o germana frantuzita, as fi apasat dup-aia si pe „L“, numa sa vad daca prind frun cuvant.

Dupa filmuletz, ajutat de un pliant pe care l-am gasit acolo in sala de proiectie, am luat-o pe niste cararui prin padure si am ajuns la fortul (stai sa caut pe Google ca nu mia shtiu cum ii zice) Thüngen si la muzeul de arta moderna. 2 in 1. Adica doua in acelasi loc, fara sa darame unu sa faca loc la altu. Frumos dom’le. La a doua tura de plimbare l-a fort am proptit camera pe un zid ca sa avem poza si amandoi, ca de, sa nu zica lumea ca am fost plecati separat :).

Ce m-a lovit pe mine cel mai tare e ca astia au auzit si au si scris aici sus la fort de Romania. Nu mai scriu inca o data ce au scris ei, oricum mi se pare incredibil.

Uite cat de frumos se vedea orasu de sus.

Asaaaa, sambata am plecat noi frumusel la Trier, in Germania, ca nu erau decat 45 de km si cam tot atatea minute cu trenu. Din pacate eram amandoi obositi, ca vineri Elena a iesit pe la pranz de la serviciu si am fost sa se mai plimbe si ea prin Luxembourg si eu eram entuziasmat si voiam sa ii arat tot ce vazusem eu in patru zile jumătate. Nu prea merge. Asa ca nu am savurat Trieru cum trebuia, si erau si acolo o gramada de chestii de vazut.

Porta Nigra, poarta unei catati romane contruita intre 180 si 200 e.n. Am dat 2 euro de caciula si ne-am uracat si noi prin turnurile portii si ne-am tras si in poze.

Mai erau si domul St. Peter si catedrala Liebfrauenkirche (Notre Dame in germana) si sala tronului imparatului Constantin cel mare si inca o gramada de chestii pe care nu am mai avut timp sa le vedem.

Astea sunt chestiile de mai sus in ordinea enumerata :)

Ne-am mai plimbat pe stradute prin Trier, ca astia cam inchid tot pe la 5 si noi voiam sa plecam cu trenu de 9, am stat pe un cataroi si am facut poze si ne-am intors in Luxembourg rupti si ne-am dus la hotel .
Dimineata am luat unu dintre cele fro 15 taxiuri care erau prin oras (masini, nu firme) ca astia nu pre se plimba cu asa ceva, poate numai turistii si ne-am dus catinel la aeroport de unde ne-am luat zboru spre tara.

Later edit: Ce v-am povestit si aratat eu aici e ca un film facut dupa o carte foarte buna. Dragut, dar cate detalii lipsesc! L-am recitit si mi-am dat seama cate chestii n-am spus si cate poze n-am pus (am facut fro 1300).

Do bee do bee duuu...

2009-05-29T09:57:00.005+03:00

Do bee do bee duuu exchanging glances
Do bee do bee duuu what were the chances
Do bee do bee duuu before the night was through…..

Baa, de cand n-am mai fost la teatru...M-as mai uita si eu la o piesa buna, dar poate imi spune cineva ce se intampla cu timpul. Intreaba unii: "Ai 5 minute?" Nu, frate! N-am! De unde dracu sa am cinci minute! Time is money! Dar n-am nici bani, ca daca as avea poate mi-as lua niste timp. Pe bune, daca fac rost de bani fac eu cinste cu cinci minute!

Hai pa!
M-a durut!

Nu e idee dom'le

2009-05-26T15:22:00.005+03:00

Da....
Cum zice si titlu, nu am nici o idee despre ce sa mai scriu p-aici, desi nu am mai scris de muuuult!

Concluzii

2009-01-23T11:21:00.007+02:00

Am cumparat un apartament de ceva timp, o gramada de timp, dar din lipsa de bani, timp si pe alocuri mai disparea si interesul, nu a fost renovat si mobilat.

Ieri a inceput sa vina mobila. Prima a fost bucataria.

Aici voiam sa ajung. Chestia cu dai un ban este cat se poate de adevarata. Am dat pe bucatarie destul de mult. Am voie sa zic de unde am luat-o ca e blogu meu si pot sa fac reclama cui vreau. Am luat-o de la Sipro. Pe bune de nu mi-a placut. Au venit ieri doi baieti la ora la care au zis ca vin. M-au sunat sa cobor sa le deschid ca nu am interfon si au urcat cu fro 5-6 cutii de scule. Dupa care au zis ca ei coboara sa care mobila sus. Si au inceput... Toata mobila, fiecare bucatica de orice era invelita in folie d-aia cu bule "antistres" si chiar si asa o carau cu foarte mare grija. Au terminat de carat si s-au apucat de montat. Nimic special aici. Partea care iar mi-a placut a fost reglatul usilor, balamalelor, amortizoarelor... Pana nu erau toate perfect aliniate nu au plecat. Imi pusese proiectantul manere la fel pe toate usile, dar cateva dintre ele erau mai inguste si manerele incomodau deschiderea, asa ca a plecat unu dintre ei si a venit cu alte manere din aceeasi serie dar mai scurte.

Toate astea sunt chestii normale, dar in Romania inca ne mai mira normalitatea.

Pe la pranz au venit si altii de la care am luat niste chestii pentru hol (cuier, pantofar) si niste usi de dulap pentru 2 debarale. O firma destul de micuta pentru ca firmele mari nu fac chestii atat de personalizate. Acesta e punctul in care am revenit in Romania pe care o cunasteti cu totii. La bucatarie au venit 2 oameni, la hol au venit 3. Da, trei oameni pentru trei piese de mobilier. Si asta e doar inceputul. Nu aveau dibluri de rigips, nu aveau fierastrau pendular, oglinda au adus-o ciobita intr-un colt... Deci trebuie sa revina si azi cu scule, cu dibluri, cu alta oglinda... Sper macar sa termine azi si sa iasa bine. Nu vreau foarte bine, cum a iesit bucataria, pentru ca sunt constient ca le cer imposibilul.

Concluzia e simpla: platesti mai mult, primesti calitate si lucrezi cu profesionisti, platesti mai putin, primesti ce ai platit si lucrezi cu amatori

Hi there, I'm back

2009-01-19T17:34:00.001+02:00

He heee, m-am intors!

unnamed

2008-11-20T15:58:00.003+02:00

Mă gandeam ca nu suntem pregătiți sa știm de ce si ca pana atunci mai avem mult si trebuie sa depunem un efort colosal si sa invatam, nu cate ceva in fiecare zi,ci cat putem de mult pentru a ne pregăti creierul sa primească toata informația. Si, probabil, daca o sa ajungem vreodată la performanta de a fi pregătiți sa primim răspunsul la întrebarea asta, atunci n-o sa îl mai vrem, pentru ca deja o sa îl intuim sau pentru ca o sa ne fie frica sa îl primim sau o sa ne para rău ca am aflat tot ce am aflat pana atunci.

Altfel2

2008-11-14T17:47:00.004+02:00

Heee am scris altfel. De data asta chiar am scris altfel. Adica nu am mai bagat un cuvant in loc de semne de punctuatie ca data trecuta. Si asta nu pentru ca as fi gandit eu mai coerent, ci pentru ca asta e prima postare (din 3,5 pana in prezent) pe care am citit-o inainte sa o public. He he. Ziceam ca am ceva de facut. Asa e. Dar aici intervine similitudinea luni-dimineatza:vineri-seara. Nu am chef! Ori ma prind ca e musai, ori o aman pana luni dimineata. Si atunci sa vezi cum ma loveste iar similitudinea! Asta e, unele chestii chiar sunt neplacute si plictisitoare dar imperative.
Numai, gata! (da, e fara 5 si tre sa ma pregatesc sa fug acasa)

TGIF

2008-11-14T17:34:00.002+02:00

Fffffriiiiidaaaaayy, yup e vineri. Inca 25 de minute (moama, cat mai e, oricum) si plecam acasa.
Aici voiam sa bag o chestie cum ca e inutila bucuria, ca trece weekendu repede si inapoi la munca de parca doar ai intarziat un pic in pauza de masa. Da n-o mai bag ca e deprimanta. Lasa dom'le lumea sa se bucure de weekend.
Ideea primordiala e ca iar m-am apucat sa balaresc p-acilea fara nici o idee precisa. Ziceam sa scriu pe blog doar ca sa scriu ceva si sa se faca 6 sa fug, dar m-am gandit ca nu e frumos ce fac. Pai si ce, toata lumea face chestii numai pentru ca sunt frumoase, huh? Nu! Ca d-aia suntem la munca (eu si probabilul meu cititor). Asta e ca in desenele animate pe care le-am vazut de dimineata cu un concurs de talente pentru prietenii imaginari. Foarte tare!
Hai ca m-a salvat cineva de la plictiseala si tre sa mai fac ceva. Cred ca iar stau peste program. Ne mai vedem!

Altfel

2008-11-10T10:46:00.000+02:00

Am scris altfel. Nu altfel fatza de cum scriu altii ci am abuzat de cuvantul atfel, de altfel....

Monday, monday

2008-11-10T09:59:00.000+02:00

V-am amenintzat ca revin. din pacate ma cam tin de cuvant, cateodata.
da, e luni dimineatza si nu am nici un fel de chef de munca ca si voi de altfel. dar tre sa ne apucam de munca de luni ca altfel pana vine chefu de munca se face vineri si nu vrei sa ai chef de munca in weekend. e si cam greu de alfel.
nu stiu altii cum sunt si ce fac dar eu tre sa testez o aplicatie de optimizat taierea placilor din fibre lemnoase pe un calculator pe care o sa il instalam in magazin. foaaaarteee interesant si provocator. abia ashtept. tocmai daia ca sa savurez momentul cat mai mult nu ma apuc pana nu sunt deplin capabil sa inteleg compexitatea acestui lucru si sa savurez prin toti porii emotia unu lucru bine facut. imi bag picioarele o sa o instalez cu cinci minute inainte sa le trebuiasca. da...
chef mare de munca...

Uite d-aia

2008-11-10T09:47:00.000+02:00

Blah blah blah ca si pe blogu lu marcu. Da... promit sa revin. Nu promit insa a o sa fie interesant.

hell yeah